Pedale și istorie, episodul II!* Inedita întrecere în care ciclismul se îmbină cu istoria orașului se află la ediția a doua, concursul fiind programat duminică

Redactor:
Bitescu Wili
Pedale și istorie, episodul II!* Inedita întrecere în care ciclismul se îmbină cu istoria orașului se află la ediția a doua, concursul fiind programat duminică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul din cele mai interesante concursuri velo din România, History Race (HR), se desfășoară, duminică, la Constanța. Formatul întrecerii organizate de A.S. Constanța Cycling Team (CCT) este unul cât se poate de interesant. Concurenții nu trebuie să beneficieze numai de o mare capacitate de a pedala, ci și de cunoștințe solide despre istoria orașului Constanța.

Concursul îmbină efortul fizic, orientarea și cunoștințele de istorie. Mai exact, echipe de câte trei rutieri trebuie să răspundă la cinci întrebări oferite de către organizatori. Răspunsurile corecte reprezintă următoarea locație la care trebuie să ajungă concurenții. Dacă cei trei componenți ai unei echipe nu reușesc să găsească răspunsul corect la întrebare, se pot adresa organizatorilor, care vor oferi ei răspunsul, dar contra cost, mai exact zece minute penalizare la timpul final, pentru fiecare răspuns oferit.

Spre deosebire de ediția inaugurală, organizatorii au decis să ofere întrebările în ordine aleatorie, astfel că echipele nu se vor mai urmări una pe alta, fiecare urmând a se îndrepta către o cu totul altă locație. „Anul acesta ajungem la a II-a ediție de History Race. În plus față de 2011, vom avea câteva schimbări pe parte de logistică și regulament. Poate cea mai importantă schimbare este răspândirea de întrebări în ordine aleatorie pentru fiecare echipă, așa scăpăm și de problemele cauzate de unele echipe care se urmăreau una pe alta, dar și de impactul cât mai mic asupra traficului”, ne-a declarat Bogdan Manea, membru-fondator al CCT.  

O altă modificare radicală este data de desfășurare a concursului. Prima ediție a avut loc în a doua jumătate a lunii noiembrie, iar concurenții au trebuit să îndure un frig pătrunzător. De această dată se anunță vreme frumoasă și toate condițiile par a fi îndeplinite pentru un concurs de calitate.

Dacă rutierii nu vor mai avea de îndurat frigul, cu siguranță vor trebui să își pună mai mult capul la contribuție, întrebările de anul acesta fiind mult mai grele. Bogdan Manea ne explică: „Am căutat cât mai multe locații istorice, cu care sperăm să punem în dificultate participanții, multe din ele nu apar chiar așa ușor pe Google Maps”.

Schimbările nu se opresc aici. Câștigătorii vor avea parte de o surpriză despre care organizatorul ne-a spus: „Trofeul competiției va fi, și anul acesta, unul custom made. La HR 2011 s-au primit dale de piatră pe un postament de lemn. Majoritatea poate nu știau, dar acele dale de piatră făceau parte din drumul pe care se circula spre reședința de vară a familiei regale din Mamaia, undeva pe la 1926. Cât despre trofeul de anul acesta … la momentul potrivit îl vom face cunoscut”.

Una din personalitățile constănțene care a îndrăgit din start această competiție este Elena Frâncu. Ea a încheiat cu bine prima ediție și i-a anunțat pe organizatori că va fi prezentă la start și la ediția de anul acesta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×